Râvnitele trofee de cristal, ale industriei IT&C vor fi decernate în urma unui proces de selecție elaborat, în care cele mai reprezentative produse și proiecte urmează să fie votate chiar de membri branșei, premiile IT&C ale României reprezentând recunoașterea de către industria autohtonă a valorilor ce s-au impus în decursul anului 2006.
Ceremonia de decernare a trofeelor se va desfășura în prezența reprezentanților instituțiilor implicate în industria IT&C din România.
Vor fi de asemenea invitați reprezentanți ai corpului diplomatic, ai marilor companii naționale și multinaționale, de stat si private. Alături de membrii marcanți ai comunității IT&C din România, se vor afla reprezentanții media inclusiv ai presei de specialitate, asigurându-le astfel câștigătorilor o mediatizare sporită și recunoașterea cuvenită."